Campania umanitara „Din ce dai iti cladesti in Rai”

Din ce dai iti cladesti in Rai

Astazi , ne-a contactat pe adresa de mail a redactiei „Info-real”, domnul Mihai Caldararu sa ne vorbeasca despre campania umanitara „Din ce dai, iti cladesti in Rai”. Aceasta campanie este menita sa ajute persoanele cu dizabilitati, copiii orfani si persoanele in varsta. Prin intermediul campaniei nu se vor accepta ca donatie bani, ci doar produse si bunuri care pot fi de folos persoanelor defavorizate.

Cine este Mihai Caldararu?

Mihai Căldăraru este un tânăr jurnalist din București, născut ultimul într-o familie cu mulți copii, care si-a petrecut prin orfelinate mai mult de jumatate din viata, spre deosebire de ceilalti sase frati ai sai. El a fost abandonat de părinți, imediat după naștere, regasindu-si familia după ce a implinit 18 ani. Desi si-a regasit familia, el a ales sa-si traiasca viata in continuare pe cont propriu. Prima meserie pe care a avut-o, a fost cea de ajutor in restaurant, la spalat vasele.

Greutatile prin care a trecut in copilarie, l-au stimulat sa sara in ajutorul celor nevoiasi si astfel in 2011 a pus pe picioare o fundatie non profit. Prin intermediul fundatiei a lansat mai multe campanii umanitare, in momentul de fata fiind activa campania  “Fă bine, pic cu pic se face mare!”, destinata persoanelor defavorizate și copilori bolnavi internați la Spitalul Clinic de Urgenţă de la M. S. Curie – Budimex.

Mihai Căldăraru a realizat numeroase proiecte de ajutorare pentru spitale, mănăstiri, biserici, persoane cu dizabilități, persoane cu situaţii delicate, dar şi pentru copiii care provin din familii cu o situaţie financiară precară.

In 2019, domnul Mihai Caldararu a fost numit oficial director general al DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Romania) , institutie care se afla in în subordinea  Asociatiei Europene a Drepturilor si protectiei sociale (AEDOPS).

„Din ce dai , iti cladesti in Rai”

Persoanele care doresc sa sprijine asociatia pot lua legatura cu dl Mihai Caldararu apelandu-l la numarul : 0722707022 . Coletele cu alimente, produse si bunuri pot fi livrate la adresa: Str. Nerva Traian nr.8 Direcția Generală de Asistență Socială și Persoane cu Dizabilitati AEDOPS, Bucuresti, sectorul 3

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
1Shares
error: Continut protejat !!