Platforma online pentru producatorii din zona de munte

Printr-un comunicat de presa al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, se anunta crearea unei platforme online pentru producatorii care au dreptul de utilizare a mentiunii de calitate facultative „produs montan”.

Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM) a creat platforma www.produsmontan.ro dedicată producătorilor care au obținut dreptul de utilizare a mențiunii de calitate facultative „produs montan”, în vederea promovării produselor montane. Prin această inițiativă, ANZM dorește să informeze consumatorii din România că, pe lângă produsele certificate pe schemele de calitate, cum ar fi: produs tradițional, ecologic, DOP, IGP, STG, există și produsele montane.  

Mențiunea de calitate „produs montan” are recunoaștere la nivel european și vine atât în sprijinul producătorilor, pentru a-i ajuta să comunice pe piață caracteristicile și proprietățile, care oferă valoare adăugată propriilor produse agricole, cât și în sprijinul consumatorilor, pentru a le facilita identificarea produselor de calitate.

De asemenea, Comisia Europeană dorește să se evite folosirea termenului „munte” într-un mod abuziv și să reglementeze faptul că produsul care a obținut dreptul de utilizare a acestei mențiuni este verificat și certificat ca fiind din zona montană.

În România, autoritatea competentă cu verificarea datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultative „produs montan” este Agenția Națională a Zonei Montane din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Cumpărătorul trebuie să aibă siguranța că atunci când ia de pe raft un produs cu logo-ul produs montan, acesta este într-adevăr un produs făcut la munte, din materie primă din zona montană.

Un produs montan va fi privit de către cumpărător ca un produs de calitate superioară, cu o origine recunoscută, obținut dintr-o zonă cu un grad redus de poluare.

Site-ul www.produsmontan.ro are o structură simplă, astfel încât producătorii să fie identificați ușor. Prin urmare, pe prima pagină sunt prezentate categoriile de produse și cu un singur click vor fi redați toți producătorii din categoria respectivă. De asemenea, există opțiunea de a căuta un producător după județul de proveniență.

Fiecare producător are afișate datele de contact, iar unii dintre aceștia au și site propriu de prezentare. Astfel, consumatorii au posibilitatea să contacteze direct producătorii pentru a achiziționa produsele de care sunt interesați.

Până în prezent, există un număr de 165 de producători care dețin dreptul de utilizare a mențiunii de calitate facultative „produs montan” pentru 579 de produse montane. Aceste date se regăsesc și în Registrul Național al Produselor Montane.

Producătorii sunt înregistrați pe site-ul www.produsmontan.ro de către reprezentanții agenției după ce au primit Decizia de acordare a dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultative “produs montan”.

Potențialul pentru dezvoltarea produselor alimentare din zona de munte este foarte ridicat, deoarece acestea au calități deosebite legate de locul de origine, precum și de metodele tradiționale de producție și procesare.

Informații despre Cum se obține mențiunea de calitate facultativă „produs montan” sunt disponibile aici: www.produsmontan.ro/despre-produs-montan/.

Reamintim că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin AFIR, a mai creat o platformă, sub forma unei aplicații denumită ”CPAC (Catalogul Produselor Alimentare Certificate)”, care vă duce direct la producătorii autentici din România, fie că sunt montani, tradiționali sau certificați pe o altă schemă de calitate.

Prin intermediul acestei aplicații, aveți acces la toate produsele din România atestate printr-o schemă de calitate, vizualizare pe harta GPS a tuturor producătorilor de produse alimentare atestate cu posibilitate de accesare și contact direct din aplicație, căutare în listă de atestate a producatorilor după diverse criterii, filtrare produse într-un anumit județ sau pe o anumită rază, în funcție de tipul atestatului și categoria de produs, precum și posibilitatea de citire QR Code de pe orice etichetă pentru aflare detalii despre produse.

Consumând produse montane, contribuim la menținerea activităților agricole tradiționale în zona montană, la dezvoltarea gospodăriilor montane, precum și la menținerea populației în zonele de munte.

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@info-real.ro
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la stiri@info-real.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
0Shares
error: Continut protejat !!