Armin van Buuren revine la UNTOLD după o pauză de trei ani. Eu unul dintre cei mai iubiți artiști de la cel mai mare festival din România

Armin van Buuren revine la UNTOLD după o pauză de trei ani. Eu unul dintre cei mai iubiți artiști de la cel mai mare festival din România

 

Armin van Buuren, unul dintre cei mai apreciați DJ din lume, se întoarce pe scena principală a festivalului UNTOLD, în 2023, care va avea loc în perioada 3-6 august, la Cluj-Napoca. Artistul revine la festivalul său de suflet, așa cum a declarat în nenumărate rânduri.

Organizatorii transmit că Armin van Buuren promite că show-ul lui de pe scena principala UNTOLD va fi unul memorabil. Olandezul a fost prezent în line-up-ul festivalului încă de la prima ediție, din 2015.

Armin van Buuren s-a aflat, pentru 21 de ani la rând, în lista primilor cinci DJ ai lumii.

La ediția din 2019, artistul a pregătit pentru fanii festivalului un show istoric de șapte ore și jumătate, în exclusivitate pentru UNTOLD, care a debutat cu Imnul României, ,,Deșteaptă-te Române”. Armin van Buuren i-a avut ca invitați speciali pe membrii Orchestrei Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Armin van Buuren e unul dintre cei mai dedicați oameni de pe scena muzicii electronice, iubește România. A intrat în industria muzicală cu o diplomă în avocatură, iar acum este cel mai bine cotat DJ trance în clasamentul oficial DJ Mag Top 100.

Are o carieră impresionantă, de peste 21 de ani este headliner la cele mai mari festivaluri din lume, a fost nominalizat la premiile Grammy la categoria ,,Cea mai bună piesă dance”, are 12 trofee DJ Awards, 27 premii International Dance Music, un show radio (A State Of Trance) cu peste 45 de milioane de ascultători săptămânal.

 

Armin van Buuren a fost votat de cinci ori DJ-ul numărul 1 al lumii, a lansat piese care au ajuns pe primul loc în diverse clasamente mondiale, are propriul MasterClass și este implicat în acțiuni de protecție a mediului.

În decembrie 2019 a fost numit Ambasador Global al organizației WWF, în cadrul campaniei #BeatPlastic. Armin van Buuren a fost recompensat cu ,,Buma Cultuur Pop Award”, unul dintre cele mai prestigioase premii acordate în Olanda și este și personajul unei cărți, ,,Armin Only”, lansată în 2009 și scrisă de Coen Bom.

Bilete la UNTOLD 2023

Pentru 10.000 de fani ai festivalului, înregistrați pe untold.com, călătoria spre UNTOLD 2023 începe pe 28 noiembrie, cu a doua etapă de vânzări. Doar cei care se înscriu până atunci pe site-ul festivalului pot cumpăra abonamente la prețuri speciale, luni, 28 noiembrie, ora 19.00, după cum urmează:

General Access Basic: 129 de euro + taxe (preț final 250 de euro + taxe)

General Access Risk-Free: 149 de euro + taxe (preț final 270 de euro + taxe)

VIP: 350 de euro + taxe (preț final 500 de euro + taxe)

 

​ 

Stire preluata de pe site-ul www.actualdecluj.ro  

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!