Descoperirea făcută lângă cadavrul Sorinei, fata dispărută din Cluj. Tânăra şi-ar fi premeditat pas cu pas ultimele clipe

Descoperirea făcută lângă cadavrul Sorinei, fata dispărută din Cluj. Tânăra şi-ar fi premeditat pas cu pas ultimele clipe

 

Fata de 26 de ani găsită ieri decedată într-o pădure din Aghireș lucra într-o companie multinaţională, se logodise recent, dar ar fi fost măcinată de depresie şi şi-a pus capăt zilelor.

Marţi, Sorina şi-a luat liber de la muncă şi a fost surprinsă de camerele de supraveghere în gara din Cluj-Napoca. Şi-ar fi cumpărat un pachet de ţigări şi a urcat în primul tren. După o călătorie de 30 de minute a coborât în gara Gârbău. Acolo au văzut-o martorii ultima dată în viaţă. Poliţiştii i-au localizat telefonul, iar raza de căutări s-a întins pe 10 kilometri. Tatăl fetei, un respectat profesor de matematică din Cluj, a participat în continuu la căutări şi a sperat până în ultima clipă că îşi va găsi fiica în viaţă.

Sorin Borodi, tatăl Sorinei: ”Întotdeauna îmi spunea că este în regulă, atât că simte o stare de oboseală, doarme rău, dar în rest zicea că e în regulă”, a spus acesta pentru Observator News.

Din păcate însă după aproape 48 de ore de la dispariţie, Sorina a fost găsită fără suflare. Era într-un loc izolat cu mai multe cutii de medicamente goale răsfirate pe jos.

Sorina avea 26 de ani şi recent se logodise. Lucra în contabilitate pentru o mare companie de gaze, vorbea mai multe limbi străine şi se ocupa exclusiv de clienţi din Suedia. Era pasionată de natură şi de drumeţii pe munte. Chiar dacă fata ar mai fi avut în trecut episoade depresive, nu a dat nimic de gândit familiei. Apropiaţii cred că divorţul părinţilor ei, din urmă cu un an, a fost un hop peste care nu ar fi putut să treacă.

Foto Observator News

 

​ 

Stire preluata de pe site-ul www.actualdecluj.ro  

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!