O nouă instituție la nivelul UE pentru combaterea spălării banilor. Va viza și criptomonedele

O nouă instituție la nivelul UE pentru combaterea spălării banilor. Va viza și criptomonedele

 

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns miercuri la un acord provizoriu cu privire la crearea unei noi autorități europene pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (AMLA), potrivit unui comunicat al Consiliului, relatează G4Media. AMLA va avea competențe de supraveghere directă și indirectă asupra entităților cu risc ridicat din sectorul financiar. Cele două instituții nu au stabilit însă în ce țară va avea sediul noua agenție.

În ceea ce privește sectorul nefinanciar, AMLA va avea un rol de sprijin, efectuând evaluări și investigând posibilele încălcări în aplicarea cadrului. AMLA va avea competența de a emite recomandări fără caracter obligatoriu. Autoritățile naționale de supraveghere vor putea înființa în mod voluntar un colegiu pentru o entitate nefinanciară care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier, dacă se consideră necesar.

Autoritatea va monitoriza faptul că entitățile obligate selectate dispun de politici și proceduri interne pentru a asigura punerea în aplicare a sancțiunilor financiare țintite de înghețare a activelor și de confiscare.

AMLA va avea un consiliu general compus din reprezentanți ai autorităților de supraveghere și ai unităților de informații financiare din toate statele membre, precum și un consiliu executiv, care va fi organul de conducere al AMLA, compus din președintele Autorității și cinci membri independenți cu normă întreagă.

Acordul provizoriu introduce un mecanism consolidat de denunțare a neregulilor. În ceea ce privește entitățile obligate, AMLA se va ocupa numai de rapoartele care provin din sectorul financiar. De asemenea, aceasta va putea să se ocupe de raportări din partea angajaților autorităților naționale, relatează G4Media.

 

​ 

Stire preluata de pe site-ul www.actualdecluj.ro  

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!