”Țeparul” Onuc se plânge că nu are surse de venit și e întreținut de familie după ce ar fi țepuit sute de persoane cu milioane de euro. Detalii din motivarea arestării preventive: victimele credule credeau că pot cumpăra un apartament cu 16.000 euro în Cluj-Napoca

”Țeparul” Onuc se plânge că nu are surse de venit și e întreținut de familie după ce ar fi țepuit sute de persoane cu milioane de euro. Detalii din motivarea arestării preventive: victimele credule credeau că pot cumpăra un apartament cu 16.000 euro în Cluj-Napoca

 

Țepele lui Traian Onuc, arestat preventiv în urmă cu câteva zile pentru înșelăciune în formă continuată, ajung la dimensiuni considerabile, după cum reiese în motivarea deciziei de arestare, obținută de actualdecluj.ro. Telefoanele inculpaților au fost ascultate luni bune timp în care aceștia nu au avut niciun fel de discuții concrete pentru avansarea șantierului de pe strada Miko Imre.

Astfel, conform documentului în ultimii opt ani Onuc a publicat sute de anunțuri false de vânzare de apartamente, la prețuri mult sub cele ale pieței, în așa măsură încât unul dintre site-uri închidea automat conturile deschise de Onuc, agina de internet folosind un algoritm de descoperire a fraudelor raportat la tiparele anunțurilor acestuia pentru suspiciuni de fraudă.

Onuc a fost arestat preventiv pentru doar două cazuri de presupusă înșelăciune, deși datele arată că ar fi vorba de sute de persoane păgubite. Iată cum s-a desfășurat interacțiunea dintre presupusul țepar și cumpărătorul care a crezut că poate găsi în cea mai scumpă piață imobliară din România, Cluj-Napoca, un apartament la prețul de 16.000 de euro:

În luna ianuarie 2021, persoana vătămată G dorea să achiziționeze o locuință. Astfel a identificat un anunț privind vânzarea de apartamente cu prețul de 16.000 de euro. Imediat, fiind atrasă de prețul mult mai mic decât prețul unui alt apartament asemănător, a apelat numărul de telefon menționat în anunț, utilizat de către Traian Onuc, care i-a transmis în mod mincinos că are apartamente de vânzare, într-un imobil în construcție, oferindu-i detalii despre locație și faptul că poate viziona apartamentele la acea locație.

După câteva zile, persoana vătămată G s-a prezentat la imobilul în construcție, unde a fost întâmpinată de celălalt inculpat, Pavel Jașcău. Între cei doi exista o înțelegere ca acesta din urmă să prezinte imobilul în construcție, să arate victimelor că apartamentele sunt de vânzare și vor fi finalizate în termen scurt, evident, fără a prezenta situația juridică reală a terenului și construcției ori lipsa oricărei intenții de a finaliza construcția și de a transfera dreptul de proprietate.

Aceste acțiuni au contribuit în mod activ la inducerea și menținerea în eroare a persoanei vătămate G., care credea în mod eronat că va dobândi un drept de proprietate asupra unui apartament dacă va plăti prețul și va semna un înscris denumit antecontract de vânzare-cumpărare.

În aceste împrejurări, inculpatul Jeșcan i-a prezentat persoanei vătămate G. mai multe apartamente, arătându-i în mod neadevărat că sunt de vânzare și se vor finaliza, fapt pentru care persoana vătămată a arătat că este interesată de achiziționarea unui apartament cu suma de 16.000 de euro.

Ulterior, persoana vătămată a apelat din nou numărul utilizat de către Onuc și i-a transmis inculpatului că vrea să cumpere apartamentul. Astfel, în 17 februarie 2021 persoana vătămată s-a întâlnit la imobilul în construcție cu inculpații Onuc și Jeșcan, moment în care Onuc a dat alt nume și a spus că are calitatea de inginer.

În continuare, persoanei vătămate i s-a înmânat un înscris intitulat antecontract de vânzare cumpărare unde erau specificate obiectul contractului, termenul de executare, dar și contul bancar unde trebui achitat prețul. Toate mențiunile contractului corespundeau aspectelor mincinoase transmise anterior de către inculpați, care nu aveau intenția decât de a încasa suma de bani plătită cu titlu de preț de către persoana vătămată, restul acțiunilor fiind întreprinse cu scopul de a amăgi victima pentru ca în final să fie convinsă să plătească acea sumă, după cum se menționează în motivarea arestării preventive. ”Așadar, s-a indus în eroare persoana vătămată, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că va cumpăra un apartament în bloc, care va fi predat în data de 16 iunie 2021”.

Prin urmare, în data semnării acelui înscris intitulat antecontract de vânzare cumpărare, persoana vătămată a și transferat suma de 16.000 de euro în cont solicitat, pe care era împuternicit Onuc, care ulterior a și retras acea sumă de bani. Contul, deschis de un al treilea inculpat, nu a avut nicio altă activitate financiară în afara celor prin care s-a realizat plata de către victime.
După aproximativ două săptămâni de la plata sumei de 16.000 de euro, persoanei vătămate i-a fost remis acel înscris intitulat antecontract de vânzare cumpărare, căruia i-a fost acordată dată certă de către un notar public, tocmai pentru a întări credința eronată a victimei că va dobândi un drept de proprietate și pentru a nu realiza că a fost înșelată. Ulterior, persoana vătămată a și discutat de mai multe ori cu inculpații și i s-a transmis de către aceștia că lucrarea se va finaliza și va dobândi dreptul de proprietate.

Anul trecut, în ianuarie 2022, o altă persoană vătămată a identificat un anunț privind vânzarea unui apartament cu prețul de 10.000 de euro. Imediat, fiind atrasă de prețul mult mai mic decât prețul unui alt apartament asemănător, a apelat numărul de telefon menționat în anunț, utilizat de către Onuc, care i-a transmis în mod mincinos că are apartamente de vânzare, într-un imobil în construcție, folosind același mod de operare ca în cazul multor altor victime. Persoana vătămată a plătit un avans de 5.000 de euro.
Ulterior, neștiind că a fost înșelată, persoana vătămată a încercat să-l contacteze pe Onuc pentru a solicita încheierea actului de vânzare-cumpărare în fața unui notar, dar acesta nu i-a mai răspuns la telefon. În 15 martie anul trecut, când s-a deplasat la notarul public, persoana vătămată a aflat că a fost victima unei infracțiuni.

Cu privire la condiția existenței unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârșit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, judecătorul reține că aceasta este îndeplinită. Astfel, între persoanele vătămate şi numitul FIC (Florea Ianson Codrișor-n.red.), în nume propriu sau prin reprezentant, în calitate de promitent vânzător au fost încheiate promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare , intitulate antecontracte de vânzare cumpărare, acte sub semnătură privată, având dată certă, prin care promitentul vânzător se obligă se transmită proprietatea asupra unor bunuri imobile , constând în apartamente până la data de 15 octombrie 2022, respectiv 15 martie 2023. ”Pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil este necesară încheierea unui act translativ de proprietate , în formă autentică, act ce nu poate fi încheiat decât dacă imobilul respectiv este înscris în cartea funciară. În acelaşi timp pentru ca un imobil nou construit să fie înscris în cartea funciară este necesar ca acesta să fie edificat în baza unei autorizaţii de construire valabile şi lucrarea să fie recepţionată , recepţie care poate fi făcută numai după ce se verifică corespondenţa dintre lucrările efectuate şi cele autorizate. La o simplă analiză a înscrisurilor existente la dosar rezultă că aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cauză”.

Istoricul situației blocurilor de pe strada Miko Imre, ajunse celebre pentru numărul de ilegalități întreprinse, așa cum e prezentată în motivarea arestării preventive:

În anul 2018, în cauza nr. …./P/2018 s-a început urmărirea penală pentru infracțiunea de continuare a efectuărilor de construcție după dispunerea încetării acestora, prev. de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, iar în data de 15.07.2019 s-a dispus oprirea temporară a executării lucrărilor de către procuror.
Prin aceeași ordonanță s-a specificat că se fac cercetări și cu privire la efectuarea unor lucrări la o nouă construcție între corpurile C1 și C2, lucrări care priveau ridicarea corpului C3, deși nu există autorizație de construire în acest sens. Și cu privire la aceste lucrări s-a dispus sistarea. În aceeași ordine de idei, organele din cadrul serviciului de urbanism din cadrul Primăriei Municipiului ….. au transmis printr-o adresă că nu există autorizație de construire pentru un Corp C3 aflat în execuție pe str. ……, și nici nu poate fi înscris în Cartea Funciară.
Astfel, la momentul încheierii promisiunilor de vânzare cumpărare , promisiuni în cadrul cărora erau inserate termene de transmitere a drepturilor de proprietate şi de predare a posesiei bunurilor inculpaţii ştiau că acest lucru nu este posibil , deoarece nu deţineau o autorizaţie de construire valabilă.
De asemenea situaţia din teren a rămas relativ neschimbată din iulie 2019 până în ianuarie 2023 , deoarece din analiza comparată a procesului-verbal de cercetare la fața locului şi și pozele realizate cu ocazia percheziției domiciliare se poate observa că stadiul lucrărilor din acel moment nu a avansat semnificativ, aspect care se coroborează cu elementele care au rezultat din interceptarea comunicațiilor inculpaților din perioada octombrie 2022-ianuarie 2023 din care rezultă că în prezent aceştia nu au o activitate lucrativă în domeniul construcțiilor de blocuri (discuții cu eventuali muncitori, furnizori de materiale de construcții, ingineri etc), neexistând nicio discuție telefonică de această natură.

”Din analiza probelor existente la dosar rezultă că inculpaţii au dezvoltat o metodă frauduloasă prin care induceau în eroare persoanele vătămate . Astfel, inculpaţii prezentau inițial un preț mult sub prețul mediu pentru vânzarea unui apartament asemănător în zona respectivă atunci când discutau cu victimele, tocmai pentru a face atractivă oferta pentru persoanele interesate”, arată instanța. ”De asemenea, faptul că puneau prețuri diferite pentru aceleași apartamente arată că oferta nu era serioasă. Apoi, pentru a împiedica victimele să analizeze critic oferta și pentru a diminua posibilitatea de a se afla că este nereală, precum și faptul că autorii sunt cunoscuți pentru înșelăciuni de acest tip, transmiteau victimelor că prețul este scăzut, apartamentele se vând repede și mai sunt puține disponibile, fapt ce determina victimele să remită/transfere suma de bani plătită cu titlu de preț de îndată ce erau induse în eroare”.

Din analiza anunţurilor postate rezultă că în mod regulat în ultimii opt ani, inculpatul Traian Onuc a postat sute de anunțuri care urmăresc același tipar, respectiv vânzarea de apartamente ieftine, la prețuri mult mai mici decât prețurile medii de vânzare. În acest sens, folosea diferite numere de telefon și adrese de e-mail.

Din datele de la dosar reiese că telefoanele celor trei inculpați au fost interceptate din octombrie anul trecut și până în ianuarie anul curent, toți trei prezentând în mod nereal că se construiesc și se vând apartamente la prețuri foarte mici, victimelor fiindu-le prezentate oferte fictive, fiind folosite nume și calități mincinoase.

Astfel, Onuc folosea nume false pentru a nu putea fi identificat, întrucât numele său real este cunoscut și astfel victimele ar realiza că sunt victimele unei înșelăciuni. Chiar persoana vătămată NRA. a precizat că a aflat că fusese victima unei infracțiuni atunci când în fața unui notar public a precizat că i se vânduse un apartament.

Contul în care cele două victime de mai sus au făcut viramentele a fost folosit doar pentru cele două tranzacții iar banii au fost retrași aproape integral în ziua următoare. Totodată investigațiile financiare privind datele conturilor bancare au arătat că cei trei inculpați deschid și închid conturi bancare în mod regulat.

Comportamentul ulterior consumării faptei relevă faptul că inculpații Onuc și Jeșcan nu au folosit banii în scopul finalizării lucrării, în fața persoanelor vătămate au folosit diverse pretexte pentru a justifica neexecutarea obligațiilor, iar în final au întrerupt dialogul cu acestea.

Judecătorul mai reţine că inculpaţii sunt cercetați în mai multe cauze aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru fapte asemănătoare, inculpatul Onuc fiind trimis în judecată în februarie 2017 pentru săvârșirea a 27 infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C.pen., 90 infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) C.pen., 2 infracțiuni de înșelăciune, în formă continuată prev. de art. 244 al. (1) C.pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen., 11 infracțiuni de înșelăciune, în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. și o infracțiune de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, prev. de art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, toate în condițiile art. 38 alin. (1) C.pen şi în august 2022 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 2561 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. În total peste două sute de acte materiale, mai exact 204.

Din probele analizate a rezultat că la momentul încasării sumei de bani inculpații nu au avut intenția de a-și executa obligațiile corelative, respectiv finalizarea lucrării, predarea apartamentelor și transferul dreptului de proprietate, ci doar încasarea unor sume de bani pe fondul unor acțiuni frauduloase care au dus la vicierea consimțământului victimei, după cum reiese din motivarea arestării preventive. Cu privire la reţinerea variantei agravate a infracțiunii judecătorul a reținut că simpla foloisre a unor nume mincinoase  reale sau imaginare care nu sunt ale făptuitorului , ori de calităţi mincinoase , calităţi pe care făptuitorul nu le deţine atrage incidenţa art. 244 al. (2) C.p. fără a fi necesar ca acestea să aibă un caracter infracţional, în acest din urmă caz putând fi reţinut un concurs de infracţiuni.
Judecătorul a reținut valoarea mare a prejudiciului, lejeritatea infracţională şi metoda de operare. ”Astfel, inculpaţii nu au ezitat să inducă în eroare persoanele vătămate , deşi ştiau că nu există posibilitatea ca promisiunile contractuale asumate să fie respectate , folosindu-se pentru atingerea scopului de o metodă de operare complexă ce a implicat publicarea unui număr însemnat de anunţuri de vânzare a unor imobile la un preţ cu mult sub cel al pieţei , prezentarea unui imobil aflat în construcţie dar care nu putea fi finalizat şi recepţionat deoarece nu exista o autorizaţie de construire valabilă, schimbarea repetată a numerelor de telefon, încheierea unor înscrisuri sub semnătură privată care nu puteau fi executate , folosirea unor nume şi calităţi mincinoase”.

Victimele unui asemenea mod de operare au fost persoane fără pregătire juridică, care căutau locuinţe ieftine şi care au fost amăgite de oferta ”foarte bună” . Situaţia financiară a persoanelor vătămate nu este foarte bună, arată motivarea arestării preventive, acestea virându-le sau remiţându-le inculpaţilor toate economiile lor.

Spre exemplu, persoana vătămată MD a arătat că acea sumă de bani era singura pe care o avea și, în plus, starea psihică i s-a degradat grav după ce a realizat că a fost înșelată, iar NRA a precizat că este ”o persoană amărâtă”, a crescut într-un orfelinat și suma de bani remisă inculpaților este strânsă din munca prestată de-a lungul anilor.

Mai menționăm că Jeșcan are la activ o condamnare pentru infracțiunea de tentativă de omor, emisă ”cu mulți ani în urmă”, conform documentului citat.

Judecătorul mai reţine că Onuc nu are surse de venit, declarând că trăieşte din mijloacele asigurate de familie , iar inculpatul Jeșcan a arătat că este angajat la firma deţinută de tatăl inculpatului Onuc, firmă care se ocupă cu construcţia imobilului ce face obiectul acestor țepe.

Să menționăm că judecătorul de drepturi și libertăți a arătat în justificarea deciziei de arestare preventivă că ”se impune o reacție promptă a autorităților statului”, deși faptele s-au petrecut în urmă cu doi ani, timp în care Onuc și-a putut continua activitatea infracțională.

 

​ 

Stire preluata de pe site-ul www.actualdecluj.ro  

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!