CJ Iași a solicitat finanțare prin PNRR pentru Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară

CJ Iași a solicitat finanțare prin PNRR pentru Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară

Consiliul Județean a transmis Ministerului Sănătății cererea de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a viitorului Institut Regional de Medicină Cardiovasculară. Investiția totală pentru construirea și dotarea spitalului este de 1.479.904.083,97 de lei, iar bugetul solicitat din PNRR reprezintă 60 la sută din această sumă, respectiv 887.942.450,38 de lei.

În cererea de finanțare se precizează că proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară s-a născut în urma parteneriatului inițiat de Ministerul Sănătății, la care s-au alăturat Consiliul Județean Iași, Primăria Comunei Miroslava și Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. G.I.M. Georgescu”.

Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară se va crea prin transformarea actualului Institut de Boli Cardiovasculare din Iași, unitate aflată în subordinea Ministerului Sănătății. Potrivit Legii Sănătății, fondurile necesare pentru cofinanțarea proiectelor aflate în implementare sau a proiectelor noi finanțate din fonduri externe nerambursabile se asigură din bugetul ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Sănătății.

Solicitarea de finanțare este însoțită de devizul general de investiție, hotărârile prin care terenul de 12 hectare, pe care va fi construit Institutul, trece din proprietatea comunei Miroslava în proprietatea județului Iași, hotărârea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, autorizația de construire și acordul de mediu.

“Am demonstrat încă o dată ce capacitate administrativă are Consiliul Județean Iași. În doar un an, am reușit să avem Studiul de Fezabilitate și documentația pentru IRMC finalizate, am obținut autorizația de construire și am mai îndeplinit o etapă – depunerea cererii de finanțare pentru acest obiectiv, esențial pentru regiunea noastră. Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară nu va fi doar un spital, ci un centru integrat de boli cardiovasculare, ce va răspunde nevoilor acute ale pacienților din Moldova. În regiunea noastră există un pat de spital la 45.000 de locuitori, în timp ce în restul țării raportul este de 13.000 de locuitori la un pat de spital. Nu facem decât să cerem ceea ce ni se cuvine, iar statul român ar trebui să prioritizeze investițiile în domeniul sănătății ca să construim la Iași această unitate medicală. Toți oamenii politici au datoria față de comunitatea ieșeană să se unească în jurul acestui proiect și să reprezinte interesele celor care i-au ales’’, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.

Potrivit proiectului, capacitatea IRMC Iași va fi de 500 de paturi, din care 450 pentru spitalizare continuă și 50 pentru spitalizare de zi. Institutul va avea 27 de secții și departamente sau compartimente, dintre care 7 nu există România, 14 săli de operație și o secție ATI de 80 de paturi. Regimul maxim de înălțime al construcțiilor va fi de 8 niveluri (înălțimea maximă: 30 de metri), acestea având o suprafață construită totală de 24.525,07 metri pătrați.

 

​ 

Informatie preluata de pe site-ul  România <br/> Consiliul Judeţean Iaşi  

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!