Spitalul de Copii are linie de gardă pentru neurologie pediatrică

Din această lună, la unitatea medicală ieșeană a fost înființată o linie de gardă în specialitatea neurologie pediatrică.

Secția clinică de profil funcționează cu un număr de 43 de paturi.

”Înființarea liniei de gardă pentru Secția Clinică Neurologie Pediatrică permite evaluarea corectă și în timp util a pacientului cu afecțiuni neurologice care frecvent necesită instituirea imediată a unui tratament corespunzator, reducând astfel riscul sechelelor neurologice și crescând calitatea actului medical și siguranța pacientului.

În cadrul acestei secții avem doi medici angajați și patru contracte de gărzi. Exista un deficit major de medici specialiști în neurologie pediatrică în condițiile în care patologia este frecventă. Sperăm ca această situație să nu fie una de durată, iar absolvenții de medicină să opteze în viitor și pentru această specializare.”, a afirmat Alina Belu, manager la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Maria”.

Reprezentanții unității susțin că transformarea unei linii de gardă din specialitatea pediatrie în linie de gardă pe neurologie pediatrică era necesară având în vedere frecvența urgențelor neurologice cu o patologie variată și cu implicații asupra prognosticului vital imediat, ce necesitau intervenție medicală de specialitate rapidă.

În luna ianuarie a anului 2022, dintre cei 128 de pacienți internați în Secția Clinică Neurologie Pediatrică, 74 au fost urgențe, în februarie, din cei 138 de pacienți, 80 au reprezentat urgențe, iar în martie, dintre cele 177 de internări, 88 au fost urgențe, iar până acum, toate acestea nu beneficiau de evaluare neurologică la internare.

​ Din această lună, la unitatea medicală ieșeană a fost înființată o linie de gardă în specialitatea neurologie pediatrică.
Secția clinică de profil funcționează cu un număr de 43 de paturi.
”Înființarea liniei de gardă pentru Secția Clinică Neurologie Pediatrică permite evaluarea corectă și în timp util a pacientului cu afecțiuni neurologice care frecvent necesită instituirea imediată a unui tratament corespunzator, reducând astfel riscul sechelelor neurologice și crescând calitatea actului medical și siguranța pacientului.
În cadrul acestei secții avem doi medici angajați și patru contracte de gărzi. Exista un deficit major de medici specialiști în neurologie pediatrică în condițiile în care patologia este frecventă. Sperăm ca această situație să nu fie una de durată, iar absolvenții de medicină să opteze în viitor și pentru această specializare.”, a afirmat Alina Belu, manager la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Maria”.
Reprezentanții unității susțin că transformarea unei linii de gardă din specialitatea pediatrie în linie de gardă pe neurologie pediatrică era necesară având în vedere frecvența urgențelor neurologice cu o patologie variată și cu implicații asupra prognosticului vital imediat, ce necesitau intervenție medicală de specialitate rapidă.
În luna ianuarie a anului 2022, dintre cei 128 de pacienți internați în Secția Clinică Neurologie Pediatrică, 74 au fost urgențe, în februarie, din cei 138 de pacienți, 80 au reprezentat urgențe, iar în martie, dintre cele 177 de internări, 88 au fost urgențe, iar până acum, toate acestea nu beneficiau de evaluare neurologică la internare. România <br/> Consiliul Judeţean Iaşi  

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!