Andrei Bendeac a plecat de la Dinamo! Care a fost motivul „rupturii”

Andrei Bendeac a plecat de la Dinamo! Care a fost motivul „rupturii”

 

Dinamo a rămas fără director social media înaintea meciului cu FC Botoșani din această etapă a Superligii. Andrei Bendeac a decis să demisioneze.

Acesta a făcut anunțul și a dezvăluit ce l-a determinat să procedeze astfel. Era unul dintre puținii oameni din club apreciați de suporteri.

Andrei Bendeac a plecat de la Dinamo. De ce a luat această decizie

Fratele actorului Mihai Bendeac a mărturisit că ajunsese la „plafonare” din cauza situației pe care o traversează „câinii roșii”, aflați în continuare în insolvență și pe locul 15 în clasamentul Superligii. De aceea a hotărât să renunțe la post. Nu și la echipă, însă.

Potrivit spuselor sale, va merge în continuare la meciuri din postura de suporter, cum proceda și înainte de a deveni director social media. Clubul l-a angajat la începutul actualului sezon, după o perioadă în care a lucrat pro bono.

„Natura mea perfecționistă m-a adus în această situație, în sensul că am ajuns la o plafonare, poate și din vina mea, poate și din cea a clubului, mai ales cu insolvența și cu tot ceea ce se întâmplă.

Când simt că produsul pe care pot eu să-l ofer suporterului dinamovist nu e cel premium, atunci… E mai bine să mă opresc! Decât să continuu într-o frustrare cotidiană, mai bine mă retrag dintr-un proiect, care, oricum, poate continua bine și foarte bine fără mine”, a declarat Andrei Bendeac pentru gsp.ro.

O nouă problemă pentru Kopic înaintea meciului cu FC Botoșani

În altă ordine de idei, Dinamo speră să pună capăt seriei negative printr-o victorie în fața „lanternei roșii” FC Botoșani. Zeljko Kopic și-a avertizat elevii că nu vor avea o misiune ușoară și a vorbit cu regret despre absența lui Costin Amzăr, din cauza cumului de cartonașe galbene.

„Asta e realitatea, trebuie să jucăm doar la victorie. O să dau totul pentru victorie, văd că și jucătorii fac asta. Sunt sigur că vom fi la un nivel bun, suficient cât să câștigăm. Vom încerca să facem pe teren tot ce am pregătit la antrenament.

Avem jucători suficienți, Amzăr era important, dar sper ca jucătorii care vor intra să se ridice la un nivel bun. Jucătorii lui Dinamo simt diferența de nivel dintre Liga 2 și Liga 1, nu e ușor pentru ei. Simt că vor să crească, muncesc mult, în privința asta nu am de ce să mă plâng. Nu e cel mai fericit moment să fii acum la Dinamo. Știm unde suntem și vrem să ieșim din situația asta”, a declarat tehnicianul alb-roșilor.

Articolul Andrei Bendeac a plecat de la Dinamo! Care a fost motivul „rupturii” apare prima dată în Playsport.

 

​ 

​ 

​Preluat de pe site-ul Playsport

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@info-real.ro
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la stiri@info-real.ro
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!