„Are importanță ce susține Becali?”. Balaj a predat la tablă pentru patronul FCSB: de ce crede că a intervenit Colțescu după ce lăsase faza de la golul lui Coman să se încheie. Exclusiv

Cristi Balaj a analizat cea mai controversată fază a etapei, golul lui Florinel Coman din meciul CFR – FCSB 1-1, lovitură anulată pentru fault.
În opinia fostului arbitru, protestele FCSB-iștilor sunt nejustificate.
„Când discutăm de arbitraj, trebuie să spunem că cele mai mari discuții legate de arbitraj sunt la fazele în care se joacă mingea cu mâna, acolo apar discuții foarte multe. De asemenea, la penalty-urile care apar în urma unei neglijențe și la fazele în care un jucător e sancționat când el a jucat și mingea. Aici apar cele mai multe discuții. Fiecare își spune părerea în funcție de simpatiile pe care le are. Sunt jucători care au jucat mingea și care au primit și cartonaș roșu. Sunt nenumărate faze.
Crețu a făcut o alunecare, Colțescu se afla în spatele lui și nu a văzut decât piciorul drept al lui Crețu. Probabil a fost mascat, nu a avut cea mai bună poziție. A făcut și acel gest, drept urmare. Dacă a existat lovire și acel ‘picior-remorcă’, există șansa ca arbitrul să vadă faza cât timp a fost informat că a fost și o lovire. Nu înseamnă că, dacă mergi la marginea terenului, ești obligat să anulezi sau să validezi golul. Văzând faza, Colțescu a considerat că e fault și că trebuie sancționat cu lovitură liberă directă”, a explicat Balaj, pentru PlaySport LIVE.
Gigi Becali, pus la punct de către Cristi Balaj
Gigi Becali a ieșit cu atacuri la adresa arbitrilor, pe care i-a acuzat de complot, că încearcă să dezavantajeze FCSB-ul, să scoată echipa din lupta pentru titlu. În opinia lui Balaj, aceste declarații sunt total nefondate.
„Are importanță ce susține Becali? Ce se întâmplă… Eu, atunci când explic, încerc să vin cu argumente. Văd că sunt oameni care vin cu opinii, dar nu folosesc niciun argument în favoarea lor din Legile Jocului. Să facem declarații spumoase, să acuzăm un complot, e foarte ușor.
Dacă ar fi existat acest complot, Florinel Coman nu ar fi evoluat în această partidă. El a înjurat arbitrul într-un meci și a făcut tot ce a depins de el ca să primească roșu. Nu l-a primit, a primit al doilea galben. Atunci, nu putem să venim și să spunem că are cineva ceva cu ei”, a declarat Balaj, pentru PlaySport LIVE.
VEZI AICI mesajul lui Gigi Becali.
Articolul „Are importanță ce susține Becali?”. Balaj a predat la tablă pentru patronul FCSB: de ce crede că a intervenit Colțescu după ce lăsase faza de la golul lui Coman să se încheie. Exclusiv apare prima dată în Playsport.
Preluat de pe site-ul Playsport
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"
Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la stiri@info-real.ro