Ce a ajuns să facă frumoasa Monica Roșu după „6 ani de pauză și o operație”. Foto

Ce a ajuns să facă frumoasa Monica Roșu după „6 ani de pauză și o operație”. Foto

 

Monica Roșu este una dintre cele mai importante gimnaste din istoria României. A luat două medalii de aur la JO de la Atena, din 2024, la proba pe echipe, respectiv la cea de sărituri.

Acum, este mamă. În februarie 2021, aceasta a născut. Schiul este una dintre pasiunile ei, dar, din cauza unei accidentări, nu a putut să mai meargă pe pârtie.

Vestea bună primită de Monica Roșu

Acesta a stat departe de pârtie timp de șase ani, din cauza unei probleme la genunchi. A fost operată, dar acum poate schia fără probleme.

”După 6 ani de pauză și o operație la genunchi, azi schiez din nou, si nu singură. Alia vă mulțumește mult pentru toate gândurile transmise de ziua ei! Zi frumoasă vă dorim!”, a postat fosta campioană la gimnastică.

De ce o cheamă Alia pe fata ei?

Monica Roșu a vorbit și despre fiica sa, Alia-Maria. Acesta abia a împlinit trei ani, dar deja schiază. Numele ei înseamnă nobil, sublim, gingaș și frumos, spune Monica.

”Toată lumea mă întreabă ce nume am ales. După lungi dezbateri și căutări am ales, cred eu, potrivit. Bebelina noastră se numește Alia-Maria. Înseamnă foarte multe: nobil, sublim, gingaș și frumos.

Este un nume de origine arabă, dar este fix pe suflețelul ei”, spunea fosta campioană la puțin timp după ce a născut.

Monica Roșu s-a retras din activitate în 2005. Acesta a început să facă gimnastică la CCS Bacău. În 2000, a debutat in competițiile internațiomale, la Charleroi. În 2022 a fost la Campionatele Europene pentru juniori, luând bronzul la sărituri și sol.

În 2003, a mers în SUA, la Campionatele Mondiale de la Anaheim, unde a luat, de asemenea, bronzul, cu echipa. În 2004, pe  lângă Jocurile Olimpice, a mers și la Campionale Europene, luând aurul la sărituri. S-a retras în 2005.

Articolul Ce a ajuns să facă frumoasa Monica Roșu după „6 ani de pauză și o operație”. Foto apare prima dată în Playsport.

 

​ 

​ 

​Preluat de pe site-ul Playsport

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@info-real.ro
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la stiri@info-real.ro
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!