Ce a făcut România în finala Campionatului European de tenis de masă

Ce a făcut România în finala Campionatului European de tenis de masă

 

Echipa feminină de tenis de masă a României a ratat aurul la Campionatul European din Suedia.

Fetele pregătite de tehnicianul Viorel Filimon au fost nevoite să se mulţumească doar cu locul secund, după ce au cedat în ultimul act în faţa Germaniei, scor 0-3.

Prima care a intrat în arenă pentru tricolore a fost experimentata Eliza Samara. Adversară îi era o chinezoaică naturalizată, Xiaona Shan, în vârstă de 40 de ani. Românca a intrat mai greu în meci, iar Shan s-a impus destul de clar în setul inaugural, 11-6.

Chiar dacă a reuşit să echilibreze jocul în următoarele două seturi, Samara nu a putut să menţină ritmul până la final. S-a împotmolit de fiecare dată la ultimele mingi, iar Shan a închis ambele seturi la opt.

Condusă cu 0-1 la general, speranţele României se legau acum de Bernadette Szocs. Jucătoarea în vârstă de 28 de ani o avea în faţă pe numărul zece mondial, o altă asiatică naturalizată, Ying Han. Cu clasicul său stil defensiv, Han a scos-o din sărite pe Szocs, dar românca şi-a menţinut nervii tari şi şi-a adjudecat primul set dramatic, scor 16-14.

Au urmat alte trei seturi desfăşurate pe muchie de cuţit, însă Berni a cedat de fiecare dată. 8-11, 8-11, 10-12 şi Germania se apropia la un singur meci de medalia de aur.

Dragoman, înfrângere dramatică

Tânăra Andreea Dragoman reprezenta ultima şansă pentru tricolore de a mai reveni în joc. Iar începutul partidei cu Mittelham părea să dea delegaţiei române speranţe că lupta pentru aur nu este încă gata.

Dragoman a câştigat clar setul inaugural (11-5), dar scenariul nu s-a mai repetat în actul secund, când nemţoaica a părut mult mai sigură pe propriile forţe şi a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj (11-8).

Dragoman a condus apoi cu 2-1 la seturi, însă nu a fost de ajuns pentru a aduce primul punct României. Mittelham a egalat din nou la seturi şi a împins meciul într-un act decisiv. Finalul a fost unul dramatic. Dragoman şi Mittelham s-au succedat la conducere, dar sportiva din Germania a fost cea care şi-a păstrat mai bine calmul.

S-a încheiat 12-10 pentru nemţoaică, iar Germania a obţinut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor. România trebuie să mai aştepte pentru a ajunge la Olimpiadă. Are nevoie să fie în primele opt la Mondiale pentru a-şi asigura prezenţa la Paris.     

Articolul Ce a făcut România în finala Campionatului European de tenis de masă apare prima dată în Playsport.

 

​ 

​ 

​Preluat de pe site-ul Playsport

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!