Cine este fotbalistul căruia Meme Stoica i-a înregistrat confesiunea. „Cine să ia măsuri? Ia-l pe om, îl strângi cu uşa”

Cine este fotbalistul căruia Meme Stoica i-a înregistrat confesiunea. „Cine să ia măsuri? Ia-l pe om, îl strângi cu uşa”

 

Speculațiile din jurul transferului lui Baba Alhassan la FCSB au dat naștere unui întreg șir de dezvăluiri. Meme Stoica l-a deconspirat pe fotbalistul căruia i-a înregistrat confesiunea.

Totul a pornit de la criticile aduse vicecampioanei pe motiv că nu a așteptat pauza competițională pentru a anunța oficial perfectarea acestei mutări. Nu au lipsit nici suspiciunile de blat, în condițiile în care s-a ajuns la o înțelegere cu Hermannstadt chiar înaintea meciului direct.

Meme Stoica rupe tăcerea. Cine este fotbalistul căruia i-a înregistrat confesiunea

Drept replică, Meme Stoica a amintit de transferul lui Cristian Bălgrădean la CFR Cluj, din 2020. Nu a fost vorba despre o încălcare a regulamentului, în condițiile în care portarul se afla în ultimele șase luni de contract și putea ajunge la o înțelegere cu un alt club, dar modul în care au procedat ardelenii i-a revoltat pe rivali.

Mai exact, Marian Copilu l-a îndemnat pe „Pufos” să păstreze secretul asupra mutării. Gafa comisă ulterior – într-un meci cu FC Botoșani, încheiat la egalitate, scor 2-2 – a stârnit suspiciuni în tabăra roș-albastră. Managerul general l-a confruntat pe goalkeeper și i-a înregistrat mărturia.

„Lui Bălgrădean, Copilu Marian i-a spus ‘Nu le spune că ai semnat, rămâne între noi’ şi Bălgrădean a venit şi a apărat la Botoşani, am făcut 2-2 şi a greşit flagrant la un gol.

Eu am aflat întâmplător după meciul ăla şi i-am spus. E singura dată în viaţa mea când am înregistrat pe cineva, pentru că eram revoltat. La ce mod… Eu l-am adus pe Bălgrădean, se plimba pe stradă, că-l dădea Chiajna afară. Gigi voia portar şi începuse lumea să-i trimită lui Gigi portari.

Atunci eu l-am sunat şi mi-a spus ‘Presidente, voiam să-ţi spun, dar mi-a zis să nu spun’. Cu aia trebuia mers la comisia de etică şi luate măsuri, dar cine să ia măsuri? Ia-l pe om, îl strângi cu uşa, ia înregistrarea. Regulamentar, puteau să facă transferul, era în ultimele şase luni, dar ce au făcut a fost ceva mizerabil, cel mai urât lucru întâmplat vreodată, cel puţin mie”, a dezvăluit managerul general al FCSB-ului, la Orange Sport.

Alhassan a plecat în vacanță

Transferul lui Baba Alhassan la FCSB le-a dat planurile peste cap celor de la Hermannstadt. Ghanezul nu doar că nu a jucat în meciul direct, dar a plecat în vacanță pentru a evita o accidentare, astfel că nu va fi pe teren nici în ultima etapă a anului.

„A făcut și vizita medicală. A cerut să meargă în vacanță, să nu se accidenteze. Era clar că nu ne putem baza pe el”, a explicat Marius Măldărășanu.

Articolul Cine este fotbalistul căruia Meme Stoica i-a înregistrat confesiunea. „Cine să ia măsuri? Ia-l pe om, îl strângi cu uşa” apare prima dată în Playsport.

 

​ 

​ 

​Preluat de pe site-ul Playsport

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!