CTP râde de comentatorii meciului Israel – România: „Fără ei, pierdeam”. Jurnalistul, luat tare: „Strategic, cum a învățat la ziua lui FSN”

CTP râde de comentatorii meciului Israel – România: „Fără ei, pierdeam”. Jurnalistul, luat tare: „Strategic, cum a învățat la ziua lui FSN”

 

Cristian Tudor Popescu a făcut o analiză de două paragrafe a campaniei de calificare a României la Euro.

Jurnalistul care cerea desființarea naționalei acum 15 ani a redevenit interesat de România. A postat un mesaj ironic pe contul său de facebook în dimineața de după joc. Pentru a intra în „trending” pe rețelele sociale, CTP s-a exprimat pe seama performanței României, pe care o consideră, însă, neglijabilă.

„Învingând unele dintre cele mai puternice echipe de pe glob, adică Andorra, Belarus, Kosovo, Israel și Elveția, în meciuri formidabile, în care n-a avut nici urmă de noroc, naționala de fotbal a României s-a calificat, în fine, la Europene. Însă, după părerea cârciocară a subsemnatului, cei care merită cu adevărat această calificare sunt necăjiții și statornic entuziaștii suporteri ai tricolorilor, care și-au înghițit dezamăgirile atâta amar de ani, fără să se lase păgubași”, scrie CTP în mesajul său.

Apoi, atenția i s-a îndreptat spre Costi Mocanu și Emil Grădinescu, cei doi comentatori aflați la microfonul Prima TV pentru jocul de la Felcsut. „Fără ei, pierdeam”, s-a amuzat CTP.

„Un rol decisiv în calificare mi se pare că au avut cei doi comentatori tv, care au dat cu gura patriotic din răsputeri la meciul Israel-România – fără ei, pierdeam. Cred că este „imperios necesar” ca toate confruntările naționalei de la turneul final din Germania să fie heirupite de aceiași”, a mai scris Popescu.

CTP a fost luat tare de doi comentatori cunoscuți. Realizatorul Orange Sport Silviu Tudor Samuilă s-a arătat scandalizat e postarea sa, în timp ce Ion Alexandru, redactorul-șef al Eurosport România a fost și mai dur: „Nu îți va răspunde pentru că este puțin ocupat cu umplerea unor sticle cu venin la adresa naționalei de fotbal. Le aruncă pe piață, strategic cum a învățat la ziua lui FSN, după următoarea înfrângere”.

Articolul CTP râde de comentatorii meciului Israel – România: „Fără ei, pierdeam”. Jurnalistul, luat tare: „Strategic, cum a învățat la ziua lui FSN” apare prima dată în Playsport.

 

​ 

​ 

​Preluat de pe site-ul Playsport

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!