El e românul care tocmai a dat marea lovitură la poker: a câștigat 1 milion de euro cu o investiție de 200 de ori mai mică

Un român a dat marea lovitură la poker. Răzvan Belea a câștigat PokerStars European Poker Tour 2023. Pentru triumful său românul a fost recompensat cu un premiu uriaș de peste 1 milion de euro.
Un român a dat marea lovitură la poker. A câștigat 1 milion de euro
Răzvan Belea a reușit să dea marea lovitură la turneul PokerStars European Poker Tour 2023. În cadrul competiției de la Paris au luat startul nu mai puțin de 1.606 concurenți. Turneul s-a desfășurat în perioada 15-26 februarie la la Hyatt Regency Paris Étoile. Organizatorii au pus la bătaie premii în valoare de 7.708.800 de euro. Pentru a intra în competiție Răzvan belea a plătit 5.300 de euro. Pentru succesul de la acest turneu românul a primit 1.170.000 de euro.
Răzvan a intrat în calitate de chip leader la masa finală, cu un stack de 16.125.000 fise. Evoluția excelentă a românului a continuat și duminică, el acumulând 24.650.000 de fise până la prima pauză. Belea a rămas în heads-up cu suedezul Peter Jorgne, având la început un număr dublu de jetoane față de acesta. După aproape două ore de joc, românul l-a eliminat pe Peter cu 67 offsuited vs. T6 suited și board 5 3 T 4 4. Suedezul a plecat acasă cu 780.000 deeuro.
După ce a câștigat turneul de la Paris, Răzvan Belea a fost extrem de bucuros. El a dezvăluit că a visat să câștige această competiție încă de când s-a apucat de poker.
Este ceva ireal! Am visat la asta de când m-am apucat de poker. Este un sentiment incredibil. Nu mai am cuvinte”, a spus Răzvan pentru pokernews.com.
Cine este Răzvan Belea
Răzvan Belea este originar din Târgu-Jiu. El s-a făcut deja remarcat în lumea pokerului în urmă cu câțiva ani. În anul 2021 Belea a câștigat Main Eventul 888poker LIVE București, acolo unde a primit un premiu de 50.000 de euro. În plus el a fost recompensat și cu un pachet Road to Vegas în valoare de 13.000 de dolari acordat de cei de la 888poker.
Răzvan Belea și-a început aventura în lumea pokerului pornind de la turneele gratuite de pe PokerStars. El a lucrat o perioadă ca barman, însă ulterior s-a dedicat în totalitate pokerului.
Cele mai importante turnee de la EPT Paris 2023 au fost următoarele:
FPS:
Eveniment Principal FPS: 16-20 februarie – €1.100
FPS Cup: 18-19 februarie – €550
High Roller FPS: 19-20 februarie – €2.200
EPT:
Super High Roller EPT: 19-21 februarie – €50.000
Evenimentul Principal EPT: 20-26 februarie – €5.300
EPT Mystery Bounty: 22-24 februarie – €3.000
EPT High Roller: 24-26 februarie – €10.300
Articolul El e românul care tocmai a dat marea lovitură la poker: a câștigat 1 milion de euro cu o investiție de 200 de ori mai mică apare prima dată în Playsport.
Preluat de pe site-ul Playsport
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"
Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]