Ministrul de Interne, decizie importantă! Ionuț Lupescu va ocupa la Dinamo funcția deținută în trecut de Ivan Patzaichin

Ministrul de Interne, decizie importantă! Ionuț Lupescu va ocupa la Dinamo funcția deținută în trecut de Ivan Patzaichin

 

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a luat o decizie importantă la finalul acestei săptămâni. Fostul internaţional Ionuţ Lupescu va ocupa o funcţie cheie în dezvoltarea academiei de Fotbal CS Dinamo. Anunțul a fost făcut joi, în cadrul Galei Sportului Dinamovist 2023.

Ionuț Lupescu revine la Dinamo

Ionuţ Lupescu va fi instalat în funcția pe care a deținut-o în trecut Ivan Patzaichin. Fostul fotbalist, care se ocupă deja de realizarea proiectul academiei de fotbal a CS Dinamo, a declarat că funcţia îl onorează, dar şi îl responsabilizează.

De asemenea, el a spus că vrea să facă câteva mutări în așa fel încât Parcul Sportiv să aibă academii la toate sporturile. Totodată, a transmis că intenționează să construiască o nouă arenă.

Nu mă aşteptam de când am venit în România să primesc aşa ceva, mai ales că predecesorul meu a fost unul dintre cei mai mari sportivi români, nu doar dinamovişti, Ivan Patzaichin, care din păcate nu mai este lângă noi. E o mare responsabilitate pentru mine să duc mai departe munca dânsului. Este clar însă că pentru mine e un moment deosebit, pentru că acum 40 şi ceva de ani păşeam pentru prima oară în Parcul Sportiv Dinamo, care oferea condiţii tuturor sportivilor. Din păcate, infrastructura Parcului Sportiv Dinamo azi arată destul de prost şi acesta este şi motivul pentru care am acceptat să vin alături de preşedintele Ionuţ Popa. Împreună cu conducerea Ministerului de Interne sperăm să avem pe masă Hotărârea Guvernului pentru a construi o nouă arenă, multifuncţională, nu doar pentru rugby şi fotbal, ci şi pentru celelalte sporturi. Sperăm ca în acelaşi timp să mai facem ceva investiţii şi în alte locuri ale Parcului Sportiv, care trebuie aduse la standarde europene. De aceea cred eu că e important să revin aici, unde am crescut. Vreau să ajut pentru ca Parcul Sportiv să aibă academii la toate sporturile, pentru că vorbim despre cel mai mare club din România.”, a declarat Ionuț Lupescu.

”Acesta este sprijinul de care au nevoie sportivii”

Fostul jucător de națională a mai spus că este nevoie să existe în continuare cluburile departamentale, pentru că altfel la Jocurile Olimpice ar merge doar preşedintele COSR, Mihai Covaliu.

Deşi PIB-ul României a crescut de 100-200 de ori în ultimii ani, economia noastră este departe de cea a Germaniei, Italiei, Franţei şi aşa mai departe. De aceea eu cred că dacă nu ar fi fost cluburile departamentale în România, domnul Mihai Covaliu ar fi plecat singur la Jocurile Olimpice de la Paris. De aceea spun că ar trebui să fim foarte fericiţi că există cluburi departamentale care susţin sportul, dezvoltă oamenii. Acesta este sprijinul de care au nevoie sportivii, mă refer la condiţiile de pregătire, pentru a aduce cât mai multe medalii României anul viitor.”, a adăugat el.

Articolul Ministrul de Interne, decizie importantă! Ionuț Lupescu va ocupa la Dinamo funcția deținută în trecut de Ivan Patzaichin apare prima dată în Playsport.

 

​ 

​ 

​Preluat de pe site-ul Playsport

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@info-real.ro
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la stiri@info-real.ro
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!