Minunea Girona a dat de pământ cu Barcelona, chiar la ea acasă: a marcat de 4 ori într-un meci superb și e prima în Spania. Video

Minunea Girona a dat de pământ cu Barcelona, chiar la ea acasă: a marcat de 4 ori într-un meci superb și e prima în Spania. Video

 

Girona continuă parcursul fantastic din acest sezon. A învins-o categoric pe Barcelona și e prima în La Liga, la două puncte peste Real Madrid.

Golgeterul ucrainean Dovbyk a punctat primul, în minutul 12, apoi Lewandowski a readus liniștea pe stadionul Olimpic la 7 minute distanță, cu o lovitură puternică de cap în urma unui corner de pe partea stângă. Girona n-a fost impresionată. Gurierrez a făcut 2-1 pentru oaspeți în minutul 40, apoi Valery a dublat avantajul, în repriza secundă, când mai erau de jucat numai 10 minute din timpul regulamentar. Chiar dacă Gundogan a punctat în prelungiri (90+2) și Barcelona a mizat totul pe atac pentru a salva un punct, tot Girona a lovit ultima. Stuani a dat gol în minutul 90+5, iar Barca – Girona s-a terminat 2-4.

Barca, deja departe de primul loc

După 16 etape, Barcelona, campioana sezonului trecut, e abia pe 4 în La Liga, cu 34 de puncte, 7 sub Girona. Real e pe 2, cu 39 de puncte, iar Atletico pe 3, cu 34.

Articolul Minunea Girona a dat de pământ cu Barcelona, chiar la ea acasă: a marcat de 4 ori într-un meci superb și e prima în Spania. Video apare prima dată în Playsport.

 

​ 

​ 

​Preluat de pe site-ul Playsport

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!