Momente cumplite în Premier League: căpitanul lui Luton s-a prăbușit pe teren, meciul a fost suspendat! Detaliile momentului

Momente cumplite în Premier League: căpitanul lui Luton s-a prăbușit pe teren, meciul a fost suspendat! Detaliile momentului

 

Căpitanul lui Luton, Tom Lockyer, s-a prăbușit pe teren în minutul 59 al partidei cu Bournemouth.

Preluat imediat de staff-ul medical, Lockyer a fost transportat la spital, unde și-a revenit. Ultimele informații despre fotbalistul nou-promovatei anunță că a fost stabilizat și că răspunde la tratamentul aplicat. Fără să fie atacat, Lockyer s-a prăbușit la centrul terenului când din meci trecuse aproape o oră. Arbitrul Simon Hooper le-a făcut semn jucătorilor să părăsească terenul, meciul a fost mai întâi suspendat, apoi abandonat la scorul de 1-1.

În comunicatul emis de Luton imediat după ce Lockyer a leșinat, clubul le cere fanilor să se roage pentru revenirea fotbalistului.

„Cu toții sperăm și ne rugăm pentru liderul și căpitanul nostru Tom Lockyer, care, din fericire, răspunde la tratament. Nu cunoaștem ce s-a întâmplat în detaliu, dar le mulțumim celor de la Bournemouth și membrilor staff-urilor medicale pentru ce au făcut, au fost extraordinari”, a transmis Luton.

Jucătorii lui Luton au ieșit împreună și i-au aplaudat pe suporteri după ce a fost luată decizia ca meciul să nu mai continue.

Lockyer a mai leșinat în finala playoff-ului din Championship. Atunci, a rezistat 12 minute pe Wembley înainte să cadă tot fără a fi atacat de nimeni. A petrecut atunci 4 zile în spital, apoi a fost operat și a fost informat de medici că-și poate continua cariera fără probleme. Lockyer a spus și ce diagnostic a primit de la doctori: fibrilații atriale, cel mai des întâlnită exprimare fiziologică a aritmiei cardiace.

Lockyer a fost titular în 15 din cele 17 partide ale lui Luton din Premier League în acest sezon. Lockyer e internațional galez. Fundașul de 29 de ani a fost selecționat de 16 ori.

Articolul Momente cumplite în Premier League: căpitanul lui Luton s-a prăbușit pe teren, meciul a fost suspendat! Detaliile momentului apare prima dată în Playsport.

 

​ 

​ 

​Preluat de pe site-ul Playsport

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!