Ofertă șoc pentru Cristiano Ronaldo. Starul portugheze ar putea să părăsească Europa pentru un contract fabulos

Ofertă șoc pentru Cristiano Ronaldo. Starul portugheze ar putea să părăsească Europa pentru un contract fabulos

 

Cristiano Ronaldo a devenit liber de contract după despărţirea de Manchester United, parafată cu mult timp înainte de debutul perioadei de mercato.

La aproape 38 de ani, lusitanul nu se gândeşte însă la retragere. Şi încearcă să îşi găsească o nouă echipă la care să evolueze. Aflat la Cupa Mondială cu naţionala ţării sale, Ronaldo încearcă să îşi pună semnătura pe un nou angajament cu un club care să îi poată satisface pretenţiile salariale. Iar multe zvonuri dau posibilă pentru superstarul portughez o destinaţie exotică.

Impresarul lui Cristiano negociază o trecere a atacantului la Al Nassr, în Arabia Saudită, conform celor de la Marca. Jurnaliştii spanioli au informaţii potrivit cărora momentul în care cele două părţi vor anunţa înţelgerea nu este deloc departe. Detaliile contractului pe care l-ar putea semna Ronaldo sunt aiuritoare din punct de vedere financiar.

Îl umplu de bani

125 de milioane de euro anual ar urma să câştige Ronaldo din acordul cu saudiţii, care s-ar întinde pe două sezoane. Dacă totuşi aceste zvonuri nu se vor adeveri, viitoarea destinaţie a lui Ronaldo ar putea fi tot în Premier League. Chelsea şi Newcastle nu şi-au ascuns interesul pentru el. Însă totul este posibil să se clarifice după ce aventura golgheterului all-time al Campionatelor Europene se va întoarce de la Cupa Mondială. Portughezul va începe aventura la turneul final în faţa Ghanei, partidă în care este anunţat titular. În afara jocului îmotriva africanilor, Portugalia se va mai duela cu Uruguay şi cu sud-coreenii.

Ronaldo este concentrat 100 % în acest moment pe parcursul Portugaliei la Cupa Mondială din Qatar

Ronaldo pleacă certat cu şefii lui United

Dacă în prima perioadă petrecută pe Old Trafford, Ronaldo a fost extrem de apreciat de toată lumea reuşind să câştige şi trofeul Ligii Campionilor cu „diavolii”, ultimul an şi jumătate în care a fost legitimat la United a fost fără performanţe notabile. Ba mai mult, un interviu al său a creat valuri la gruparea engleză. Ronaldo nu s-a ferit să îi critice pe câţiva dintre antrenorii pe care i-a avut la Manchester în această perioadă. Actualul tehnician, ten Haag a fost cel care i-a dat cea mai mare amendă din istoria fotbalului după ce portughezul a plecat la vestiare mai repede într-un meci în care nu a fost utilizat.

„E ușor de văzut din punctul vostru de vedere modul în care mi-am ales timing-ul. Uneori scrieți adevărul, alteori minciuni. Nu trebuie să mă îngrijorez ce gândesc alții despre mine. Vorbesc când vreau. Toată lumea știe cine sunt, principiile pe care le am”, a precizat Ronaldo după ce a fost judecat pentru vorbele sale.

 

Articolul Ofertă șoc pentru Cristiano Ronaldo. Starul portugheze ar putea să părăsească Europa pentru un contract fabulos apare prima dată în Playsport.

 

​ 

​ 

​Preluat de pe site-ul Playsport

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!