Presa din Italia a anunțat de ce depinde transferul lui Andrea Compagno la Spezia

Presa din Italia a anunțat de ce depinde transferul lui Andrea Compagno la Spezia

 

Presa italiană a oferit noi detalii în legătură cu posibilul transfer al lui Andrea Compagno la Spezia. Aceasta ar fi interesată de serviciile sale, dar nu în orice condiții.

Cert este că Gigi Becali își dorește să-l cedeze în perioada de mercato din iarnă, chiar și pe o sumă mult inferioară celei plătite în vara anului trecut, când l-a adus de la FCU Craiova 1948. Adrian Mititelu a încasat atunci 1,5 milioane de euro.

De ce depinde transferul lui Andrea Compagno la Spezia. Presa italiană a oferit toate detaliile

Concret, Francesco Pio Esposito, tânărul atacant adus sub formă de împrumut de la Inter, ar putea pleca în această iarnă. Prestațiile de până acum au stârnit interesul mai multor cluburi, astfel că nerazzurii iau în calcul să-l vândă.

Prin urmare, Spezia s-ar vedea nevoită să demareze căutările pentru un înlocuitor, caz în care Andrea Compagno ar avea șanse mari să revină în țara natală. Prețul fixat de Gigi Becali –  500.000 de euro – nu ar trebui să reprezinte o problemă.

„O nouă țintă pentru atacul celor de la Spezia: Andrea Compagno, atacant care a jucat un rol important la FCSB în ultimele două sezoane. El are mai multe experiențe în Italia și a evoluat și în San Marino, la Tre Fiori”, a transmis tuttob.com.

De asemenea, calciospezia.it a scris despre posibilitatea ca atacantul FCSB -ului să îmbrace din ianuarie 2024 tricoul formației aflate pe poziția a 18-a în Serie B: „Andrea Compagno poate întări atacul celor de la Spezia. Este vorba despre un golgheter italian care a evoluat în ultimii doi ani la FCSB, dar a mai jucat în România și la Craiova. Are 1,97 înălțime, e un număr 9 clasic, care poate juca și cu spatele la poartă. Îi expiră contractul pe 30 iunie, iar acest lucru ar favoriza un transfer în perioada de mercato din iarnă”.

Gigi Becali a creionat primul 11 al FCSB-ului din 2024

În precedenta stagiune, Compagno a fost principalul marcator al roș-albaștrilor, cu 16 goluri în toate competițiile, dar în actuala și-a trecut doar de 4 ori numele pe lista marcatorilor în 21 de apariții, motiv pentru care a intrat în colimatorul finanțatorului.

Acesta a anunțat, de altfel, formula de start pentru meciurile din 2024. Postul de atacant îi va reveni lui Alexandru Băluță, care a jucat până acum mai mult ca extremă.

„Ngezana cu Dawa este cel mai bun cuplu pe care l-am avut de la Szukala cu Chiricheș. Char dacă mai greșește Dawa, el e puternic și rapid. O să joace Baba Alhassan inter, e posibil să fie Lixandru mai bun decât Șut, să vedem. Acum ăsta (n.r. Luis Phelipe) poate să joace în dreapta, iar atacant să joace Băluță. Nu știu, care e mai bun. Tavi (n.r. Octavian Popescu) o să aibă mulți concurenți, trebuie să fie pus pe gânduri.

Mijlocul o să arate așa: Olaru, Baba Alhassan și Lixandru sau Olaru, Baba Alhassan și Șut, vedem nu știu. Fotbalul ăsta are multe taine, chiar dacă se pare că îl știe toată lumea. Orice chestiune care se face printr-o echipă de oameni are taine. Eu acum tânjesc pentru Champions League”, a spus Gigi Becali pentru fanatik.ro.

Articolul Presa din Italia a anunțat de ce depinde transferul lui Andrea Compagno la Spezia apare prima dată în Playsport.

 

​ 

​ 

​Preluat de pe site-ul Playsport

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!