Sportiva necunoscută care câștigă mai mult decât Messi și Ronaldo la un loc

Numele lui Messi şi al lui Ronaldo sunt des folosite atunci când vine vorba despre cele mai mari câştiguri din sport.
Chiar dacă au strâns sume considerabile pe parcursul carierei lor, având în vedere faptul că au ajuns aproape de finalul ei, cei doi nu pot rivaliza însă cu o sportivă prea puţin mediatizată. Anna Kasprzak face parte din echipa Danemarcei de echitaţie. Nordica în vârstă de 33 de ani având o avere estimată la un miliard de euro!
Daneza deţine o compania de încălţăminte extrem de profitabilă alături de fratele şi mama ei. Veniturile sale sunt completate de cele înregistrate de grajdul său privat aflat în vestul Danemarcei şi de premiile câştigate pe parcursul carierei sale. Marca a descoperit-o pe daneză, care la capitolul conturi stă mai bine decât cei mai importanţi jucători de fotbal ai planetei.
Anna Kasprzak, Copyright: Imago / MATHILDA AHLBERG
Messi ar avea „puşi deoparte” 550 de milioane de euro, în timp ce Cristiano Ronaldo aproximativ 370. Deci dacă şi-ar pune banii la comun nu ar atinge sumele Annei Kasprzak! Fata are două participări la Jocurile Olimpice, la ediţiile din 2012 şi 2016. La prima dintre ele reuşind să obţină clasarea pe poziţia a 4-a, cel mai bun rezultat al carierei sale de până acum.
Ei manevrează cei mai mulţi bani
Celebra revistă Forbes a alcătuit deja topul celor mai bine plătiţie sportivi în 2023. Acesta este condus de Cristiano Ronaldo. Care după mutarea în Orientul Apropiat se poate lăuda cu venituri de 124 de milioane de euro pe an.
Ronaldo este primul superstar atras de petrodolarii din Golful Persic, Copyright: Victor Fraile
El este deasupra marelui rival Lionel Messi, ademenit şi el în zona Golfului Persic. Argentinianul adună din câştiguri 118 milioane de euro pe an. Podiumul este completat de Kyllian Mbappe care încasează 109 milioane de euro pe an.
Top 5 este completat de starul NBA, LeBron James şi de pugilistul Canelo Alvarez, campion mondial la 4 versiuni ale boxului profesionist.
Articolul Sportiva necunoscută care câștigă mai mult decât Messi și Ronaldo la un loc apare prima dată în Playsport.
Preluat de pe site-ul Playsport
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"
Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]