„Veneam acasă și plângeam”! Sarah, fiica Anamariei Prodan, amintiri despre momentele grele prin care a trecut

„Veneam acasă și plângeam”! Sarah, fiica Anamariei Prodan, amintiri despre momentele grele prin care a trecut

 

Anamaria Prodan are trei copii și se arată mereu a fi foarte mândră de aceștia. Sarah, fiica cea mică a impresarei are o carieră de succes în baschet, însă a muncit foarte mult pentru a ajunge pe cele mai înalte culmi. În podcastul mamei sale, Sarah Dumitrescu a făcut dezvăluiri emoționante din copilărie.

Sarah Dumitrescu, amintiri despre momentele dificile prin care a trecut

Astăzi este o baschetbalistă de excepție, însă viața nu a fost dintotdeauna roz pentru Sarah Dumitrescu. De curând, fiica cea mică a Anamariei Prodan a fost invitată la podcastul impresarei. În fața mamei sale, tânăra și-a deschis sufletul, amintindu-și de copilărie și despre primii pași în sportul care a consacrat-o.

După cum povestește Sarah, pe vremea când era doar un copil a avut momente când simțea că nu va face față provocărilor. Fiica impresarei susține că a făcut cu greu față răutăților și că nu i-a fost deloc ușor. Cu toate acestea, sportiva a reușit să treacă cu bine peste toate aceste momente, știind că îi are în spate pe părinții săi. Anamaria Prodan și Tibi Dumitrescu și-au încurajat mereu mezina să își urmeze visurile.

”A fost mult mai greu când eram copil. Când ești copil, sunt multe răutăți, mulți copii răi. De fapt, îmi aduc aminte când eram mai mică și începusem cu sportul și era un pic mai greu, dar nu neapărat în sport, ci și la școală.

Țin minte că veneam acasă și plângeam, copiii erau răi, dar când am crescut, cred că a devenit din ce în ce mai ușor, dar la mine era un pic mai greu. A fost o provocare să fac chestiile pe care le-ai făcut tu și poate și mai multe”, a povestit Sarah Dumitrescu, în podcastul mamei sale.

Anamaria Prodan: ”Seamănă foarte mult cu mine”

După cum am menționat și în primele rânduri, nu de puține ori, Anamaria Prodan s-a declarat a fi foarte mândră de copiii săi. Totuși, vedeta susține că, dintre aceștia, Sarah seamănă cel mai mult cu ea. ”Seamănă foarte mult cu mine și este copie 1 la 1 Anamaria Prodan, dintre toți copiii”, a spus vedeta.

Fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf a mărturisit că nu i-a impus niciodată fiicei sale să aleagă un anume drum în viață. Conform spuselor Anamariei, alegerea fiicei sale de a urma o carieră în baschet a venit natural. Totuși, tânăra sportivă a fost încurajată de tatăl ei, acesta fiindu-i alături la primele antrenamente.

Articolul „Veneam acasă și plângeam”! Sarah, fiica Anamariei Prodan, amintiri despre momentele grele prin care a trecut apare prima dată în Playsport.

 

​ 

​ 

​Preluat de pe site-ul Playsport

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!