Victor Angelescu a identificat motivul pentru care Rapid și-a luat adio de la Cupa României

Victor Angelescu a identificat motivul pentru care Rapid și-a luat adio de la Cupa României

 

Rapid își propunea să cucerească actuala ediție a Cupei României, dar s-a văzut din nou în situația de a spune adio competiției încă din faza grupelor. Cele cinci puncte obținute nu au fost suficiente pentru a merge în fazele eliminatorii.

La câteva zile după meciul cu CFR Cluj, alb-vișiniii au reușit să identifice motivul pentru care s-a ajuns în această situație. Dezvăluirea a fost făcută de Victor Angelescu.

De ce și-a luat adio Rapid de la Cupa României. Angelescu a spus lucrurilor pe nume

Concret, acționarul minoritar a pus eliminarea din competiția care reprezenta unul dintre obiectivele sezonului pe seama remizei cu CSA Steaua. Atunci au fost trimiși pe teren mai mulți jucători aflați de obicei pe banca de rezerve.

Pe de altă parte, prestația din partida cu fosta campioană i-a mulțumit pe conducători, chiar dacă era nevoie de victorie pentru calificarea în sferturile Cupei. Toate speranțele se leagă acum de meciul cu FC Voluntari din următoarea etapă a Superligii.

„Suntem foarte supărați pentru că era un obiectiv important pentru noi Cupa României, mai ales anul acesta. Asta este. Mergem mai departe. Cu CSA am jucat cu jucători care nu prinseseră echipa. Acum că ne gândim la asta acum. Teoretic trebuia să batem pe oricine, ținând cont că suntem o echipă de primă ligă și ei de a doua. Cel mai important pas trebuia făcut cu CSA. Trebuia să câștigăm cu CFR că jucam în Giulești. Am făcut un meci decent cu CFR. Din păcate, nu am câștigat.

Ultimul meci am făcut un meci bun. Am fost echipa care a dominat. Pe ei i-a ajutat și egalul. În celelalte meciuri nu am avut jocuri bune. Nu putem să jucăm bine în fiecare meci. Nu suntem într-o pasă bună, dar sper să ne revenim.

Este un obiectiv ratat și nu putem să dăm vina doar pe antrenori. Totul de la conducere până la jucători și antrenor. Normal că ne lipsesc jucătorii. Mă așteptam de la unii jucători să arate de ce sunt la Rapid și să își câștige un post de titular. Din păcate, nu au reușit”, a declarat Angelescu la Digi Sport.

Bergodi, vot de încredere până la sfârșitul sezonului

În ceea ce-l privește pe Cristiano Bergodi, giuleștenii au decis să-i acorde încredere până în vară, la finalul stagiunii. Obiectivul este reprezentat de ocuparea uneia dintre primele poziții ale clasamentului.

„Nu se pune problema să discutăm despre Bergodi acum. El are obiectivele trasate, locurile 1-3, și vom vedea la finalul sezonului. Nu are cum să fie fericit că nu ne-am calificat în Cupă sau că ne-a întors ‘U’ Cluj de la 2-0, acasă. Este o atmosferă bună.

Cu el am trecut printr-un moment mai greu la începutul sezonului. Avem încredere că ne vom atinge obiectivul în campionat. Obiectivele lui au fost ambele (n.r. Cupa României și locurile 1-3 din SuperLigă). Vom vedea la final ce se va întâmpla. Dacă va câștiga titlul, vom fi fericiți.

Nu pot să vă zic din contract pentru că sunt clauze confidențiale. Sunt clauze clare în contract. Obiectivul nostru este să participăm în cupele europene, fie prin locurile 1-3 din campionat, fie prin Cupă. Vom vedea la final ce se va întâmpla”, a mai spus acționarul minoritar al echipei.

Articolul Victor Angelescu a identificat motivul pentru care Rapid și-a luat adio de la Cupa României apare prima dată în Playsport.

 

​ 

​ 

​Preluat de pe site-ul Playsport

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!