Încep evenimentele dedicate savantului E. Racoviță în Cluj/Expoziții, ateliere pentru copii, prelegeri, pe strada Traian, la nr.23, în spațiul temporar pentru evenimente

Încep evenimentele dedicate savantului E. Racoviță în Cluj/Expoziții, ateliere pentru copii, prelegeri, pe strada Traian, la nr.23, în spațiul temporar pentru evenimente

 

Timp de trei zile, de astăzi (7 iulie) până duminică (9 iulie), pasionații de expediții în natură sunt așteptați la o serie de evenimente organizate pe strada Traian nr.23 de Asociația Urbannect, în parteneriat cu Fundația Emil G. Racoviță Pentru Știință și Explorare în Medii Extreme și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca. Cele trei zile sunt dedicate savantului Emil Racoviță.
„Clujul se poate mândri că găzduiește una dintre cele mai viguroase și mai active comunități a oamenilor muntelui. De la simpli drumeți și până la exploratori ai adâncurilor sau a piscurilor îndrăznețe sunt chemați să se întâlnească timp de trei zile la T-emporary 23, pe strada Traian, să se cunoască, să contemple expoziții, să audieze prelegeri sau pur și simplu să deguste mâncare la ceaun sau o bere rece. Copii sunt chemați și ei, nu numai la atelierul de sâmbătă, ci să exploreze în toate cele trei zile frumusețile muntelui, adus de data aceasta în oraș de către exploratori, fotografi, scriitori și artiști. Și pentru că avem onoarea să fim orașul în care a trăit și a creat o mare personalitate a lumii științei și explorării românești, evenimentul este dedicat savantului Emil G. Racoviță”, arată organizatorii.
Evenimentele fac parte din a treia etapă a proiectului Orașul Acasă 2023 și are loc  între 7 și 9 iulie, de la orele 17.00 la orele 22.00, pe strada Traian la numărul 23.
Mai multe detalii: https://fb.me/e/2AWuSSXuE
PROGRAM
VINERI, 7 iulie
18.00 – 18.30 Deschiderea evenimentului și vernisarea expozițiilor
18.30 – 19.00 „Peripeții în lumea lui Hades”, Experiențe din Peștera Cociului – Simona Laiu
19.00 – 19.30 Marele Canion văzut din Packraft, Un sport nou și o călătorie pe fluviile USA – Adrian Boloveschi
19.30 – 20.00 Fundația Emil Racoviță – prezentată de Vio Lascu
20.00 – 22.00 Atelier de socializare
22.00 – Închiderea programului
SÂMBĂTĂ, 8 iulie
17.00 – 19.00 Înrudirea Plante-Animale – Atelier pentru copii cu Gea Negustor
17.00 – 17.30 10000, volumul III – Lansare de carte
17.00 – 21.00 „Light Painting” – Atelier de fotografie cu Radu Sălcudean
17.30 – 18.00 Filme și prezentări cu Adventure Center și Campus 4U – Simona Vodă
18.00 – 18.30 Explorări la +500 de grade, Peșteri în tuburi de lavă, Hot science in cool places – Bogdan Onac
18.30 – 19.00 Descoperă – Experimentează – Explorează, Prezentarea peșterilor speoturistice – CAPDD Bihor
19.00 – 19.30 Bicicleta electrică e Viitorul! – Andi Huțanu
19.30 – 20.00 Atelier culinar – Un ceaun ca la munte
20.00 – 22.00 Atelier de socializare
22.00 – Închiderea programului
DUMINICĂ, 9 iulie
18.00 – 18.20 Peșteri din Pădurea Craiului – Vio Lascu
18.20 – 18.40 Arta Rupestră – Vio Lascu
18.40 – 19.00 Peștera Dealul Humpleului – Gigi Frățilă
19.00 – 19.20 50 de ani de Salvamont – Gigi Frățilă
19.30 – 20.00 Momente artistice de acrobație în aer – spectacol cu „Efreet & Onensa”
20.00 – 22.00 Atelier de socializare
22.00 – Închiderea evenimentului
PERMANENT
Expoziție Magia din Peșterile României, Speoarta – Colecție: Federația Romană de Speologie, Asociația Franța – România -Speologia, Fundația Emil Racoviță
Expoziție Emil G. Racoviță în filatelie, Panou Open Class Philately – grafician Alec Bartos
Expoziție Prin și pe sub munți și văi – Andrei Posmoșanu, Speolog, explorator, fotograf
Stand Ecodestinația Pădurea Craiului – Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă – CAPDD Bihor
Stand 10000, volumul III
Stand Outdoor Magazine și Ski Magazine
Panou de cățărare Outdoor 4U

 

​ 

Stire preluata de pe site-ul www.actualdecluj.ro  

Comentarii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected]
Doneaza pentru a sprijini proiectul "Info real"

Daca ai surprins imagini (foto sau video) care crezi ca pot deveni stiri, nu ezita sa le trimiti la [email protected]
Copyright © Toate drepturile rezervate T2K Skyline Group | CoverNews by AF themes.
Generated by Feedzy
0Shares
error: Continut protejat !!